Fetiță de 9 ani, lovită de o mașină în Arbore. Copilul traversa printr-un loc nepermis
Un accident rutier în care a fost implicată o fetiță de 9 ani s-a produs joi, 27 august, pe raza comunei Arbore.
Minora a fost acroșată de un autoturism în timp ce traversa drumul printr-un loc nepermis.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, accidentul s-a produs în jurul orei 18.00, pe DJ 178, la ieșirea din comuna Arbore către orașul Cajvana.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani se deplasa cu autoturismul pe DJ 178, iar la un moment dat a fost surprins de apariția pe carosabil a unei minore de 9 ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului printr-un loc nepermis.
Conducătorul auto nu a reușit să evite impactul și a acroșat-o pe fetiță.
În urma accidentului, minora a fost preluată și transportată la Spitalul Județean Suceava, unde a primit îngrijiri medicale. Medicii au stabilit diagnosticul de „traumatism – accident rutier”, fetița fiind rănită ușor.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

