Fetiță de șapte ani rănită din cauza unui șofer vitezoman

AcasăEvenimentFetiță de șapte ani rănită din cauza unui șofer vitezoman

O fetiță în vârstă de șapte ani, din comuna Grămești, a ajuns în stare gravă la spital după ce un șofer vitezoman a pierdut controlul asupra direcției de mers.

Vineri, în jurul orelor 13:20, un tânăr de 23 de ani, din comuna Grămești, a condus autoturismul pe DJ 291A Grămești, pe direcția Siret – Grămești, iar la un moment dat pe fondul vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, pătrunzând pe sensul opus, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca VW Golf, care era staționat în dreptul magazinului alimentar, la volan fiind o femeie de 37 de ani, din comuna Grămești.

În urma coliziunii autoturismul marca VW Golf a fost proiectat în afara părții carosabile ajungând în șanț.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei minore de 7 ani, din comuna Grămești, care se afla în autoturismul staționat.

Victimei i s-au acordat îngrijiri medicale la fața locului de către echipajul SAJ Suceava, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Siret, fiind apoi transportată la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a suferit leziuni minore și nu a solicitat acordarea de îngrijiri medicale.  

Ambii conducători auto au  fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-le recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite