Incendiu la o casă din Bucșoaia, în noaptea de Înviere FOTO

AcasăEvenimentIncendiu la o casă din Bucșoaia, în noaptea de Înviere FOTO

Incendiu în noaptea de Înviere la o casă din satul Bucșoaia, orașul Frasin, din cauza unei lumânari lăsată aprinsă.

Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit cu trei autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardea acoperișul casei de locuit, cu pericol de propagare la întreaga clădire și la construcțiile anexe. Incendiul a fost lichidat la ora 2:10. Au ars acoperișul casei pe o suprafață de aproximativ 100 mp, aparatură electrocasnică și altele. S-au degradat pereții locuinței, obiecte de mobilier și acoperișul unei magazii, pe 6 mp.

Flăcările au izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei lumânări, lăsată aprinsă și nesupravegheată. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite