Incendiu la un magazin alimentar din Gura Solcii FOTO

AcasăEvenimentIncendiu la un magazin alimentar din Gura Solcii FOTO

Un incendiu a avut loc, duminică după-amiază, localitatea Gura Solcii, din comuna Grănicești.

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți au intervenit cu două autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta în interiorul magazinului și la o porțiune din acoperiș, existând pericolul de propagare la o moară (aflată la demisolul construcției, corp comun), la o casă de locuit și la anexele gospodărești ale acesteia.

Incendiul a fost lichidat după patru ore și au ars bunuri din interiorul magazinului (mărfuri diverse, vitrine frigorifice, un automat de cafea, o casă de marcat și altele), precum și, parțial, acoperișul clădirii.

„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat moara, casa de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite