Incendiu provocat intenționat la un autoturism, la Horodniceni FOTO

Incendiu la un autoturism în satul Brădățel, comuna Horodniceni, luni noapte.

Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor ardea un autoturism parcat în fața locuinței proprietarului.

În urma incendiului au ars autoturismul în proporție de aproximativ 90% și bunuri din interiorul acestuia.

„Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost lichidat la ora 23.30”, a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

În urma incendiului a ars autovehiculul marca WV Touran, proprietatea unui bărbat de 35 ani, care era parcat pe stradă în proximitatea locuinței.

La locul producerii incendiului a fost identificat un tânăr de 26 ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, care a fost imobilizat de polițiști și care a recunoscut că dat foc la autovehicul în mod intenționat.

Autorul faptei a precizat că nu a dat fac din răzbunare și a făcut acest lucru pentru că a văzut la știri cum mai mulți tineri au dat foc la un autovehicul pe raza municipiului Iași, și a făcut și el la fel.

Tânărul a fost obligat la tratament medical, fiind instituită măsura obligării la tratament medical conform sentinței din 24 noiembrie 2022, fiind dignosticat cu tulburări de comportament, fapt pentru a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Burdujeni, unde urmează să fie expertizat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de distrugere.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :