Întâlnire cu un exemplar impresionant de urs într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Broșteni din cadrul Direcției Silvice Suceava, filmarea fiind realizată de pădurarul Ionel Moroșanu.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări lungi, folosindu-și toate simțurile, în special cel olfactiv, foarte dezvoltat. Urșii au centrul mirosului din creier de cinci ori mai dezvoltat decât cel al omului și mii de receptori ai mirosului în zona foselor nazale. Hrana lor este predominant vegetală, dar se hrănesc și cu pești, cervide, mamifere mici, până la păsări sau ouă de păsări și insecte.
Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270 de mii de hectare păduri de stat.
credit: Ionel Moroșanu, Ocolul Silvic Broșteni – Direcția Silvică Suceava