Mascații i-au făcut o surpriză unui băiețel de patru ani de ziua lui FOTO

Mascații i-au făcut o surpriză unui băiețel de patru ani de ziua lui

Știm cu toții ce se întâmplă în mod uzual când agenții Serviciului pentru Acțiuni Speciale participă la intervenții cu un grad de risc sporit. Percheziții, descinderi, intervenții în situații deosebite care necesită restabilirea ordinii publice. Intervenții de risc, activități speciale derulate prin negociatori specializați ce pot salva viața unor persoane aflate în situații deosebite. 

„Orice apel este tratat cu seriozitate iar timpii de intervenție sunt esențiali pentru o intervenție eficientă.Cum judeci însă o solicitare a unui părinte de băiat care îți spune ca fiul sau de doar 4 ani și-ar dori ca la aniversarea zilei sale de naștere sa fie idolii săi…polițiștii?!Ca polițist faci ce faci întotdeauna. Te conformezi și dai curs solicitării. În plus, pui fără să vrei, mai mult suflet gandindu-te involuntar la proprii copii dar și la intervențiile dificile pe care le-ai avut în situații care au implicat minori în diverse situații de risc” a transmis Ionuș Epureanu, purtător de cuvânt IPJ Suceava.

La 4 ani, Casian a dorit să aibă la ziua sa polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul IPJ Suceava. În accepțiunea sa sunt cel puțin la fel de buni ca cei din filmele de renume sau din jocuri informatice.  Este o provocare pe care polițiștii suceveni nu numai că nu o pot refuza, dar ii onorează.

Tort, fotografii și o atmosferă de sărbătoare întregește o zi specială din viața și ziua de muncă a unor oameni ,,speciali”, lucrătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale IPJ Suceava.

„La mulți ani Casian! Cine știe, peste ani, ne vom revedea în calitate de colegi ai unei structuri respecte și puternice capabilă să răspundă unor provocări tot mai mari.Te așteptăm cu drag, viitor polițist!”, a transmis Ionuț Epureanu.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră