Mențiune la etapa națională a Olimpiadei de limba italiană pentru un elev de la Colegiul Militar Câmpulung Moldovenesc
Este vorba despre Diego Dascălu, elev în clasa a IX-a B, care a reușit să obțină cel mai mare punctaj la etapa județeană a Olimpiadei de limba italiană, calificându-se astfel la etapa națională. În competiția desfășurată la Cluj Napoca, acesta s-a situat pe locul V, obținând mențiune.
„De mic am învățat două limbi. La școală și cu prietenii vorbeam italiana, iar cu părinții, acasă, vorbea în limba română. Chiar dacă m-am întors acasă, în România, cu familia, voi purta mereu în suflet Italia și limba italiană. Încă vorbesc cu prietenii mei de acolo și ascult în continuare muzică italiană. Participarea la această olimpiadă a fost o experiență deosebită, care mi-a adus o bucurie enormă deoarece, pe lângă faptul că mi-a oferit ocazia de a-mi face prieteni noi și de a vizita ocuri frumoase, a venit și provocarea de a relua și de a-mi perfecționa cunoștințele de limbă italiană. Îi mulțumesc doamnei profesoare Mihaele Pintilei pentru încrederea și sprijinul pe care mi le-a acordat. Sper că voi mai avea ocazia să particip la astfel de competiții pe viitor”, a transmis Diego Dascălu.