luni, ianuarie 18, 2021
Acasă Eveniment Microbuz răsturnat în Pasul Mestecăniș. Două persoane și-au pierdut viața FOTO

Microbuz răsturnat în Pasul Mestecăniș. Două persoane și-au pierdut viața FOTO

Microbuz care tracta o autoplatforma, răsturnat în Pasul Mestecaniș, miercuri dimineață. Două persoane și-au pierdut viața.

În microbuz se aflau opt persoane. Două dintre acestea au fost prinse sub microbuz și au fost extrase de pompieri. Din nefericire acestea și-au pierdut viața. Este vorba despre doi bărbați de 48 și respectiv 57 e ani, din Breaza și Câmpulung Moldovenesc.

Alte două persoane, conștiente, au primit îngrijiri medicale la fața locului. Cei doi au fost transportați la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje SAJ.

Un bărbat de 32 ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea autoutilitara marca Mercedes ce tracta remorca (platformă auto) cu numărul de înmatriculare SV 80 UBW şi transporta un număr de 7 persoane, pe DN 17 în afara localităţii Mestecăniş, pe raza comunei Iacobeni, din direcția Suceava către Vatra Dornei, pe o porţiune de drum în aliniament şi în pantă, carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcție de deplasare şi s-a răsturnat pe sensul opus de mers.

La faţa locului, pe o suprafaţă de aproximativ 500 metri, au fost identificate seminţe de floarea soarelui, acestea influenţând aderenţa părţii carosabile, care a devenit extrem de alunecoasă. Se vor continua verificările în vederea identificării autovehiculului care nu şi-a asigurat încărcătura şi a împrăştiat seminţele de floarea soarelui pe partea carosabilă.

În urma accidentului a rezultat decesul unui bărbat de 48 ani, din comuna Breaza şi a unui bărbat de 57 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, pasageri în autovehicul.

În urma accidentului conducătorul auto a fost rănit și a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei pentru îngrijiri medicale unde i s-a stabilit diagnosticul „traumatism toracic, traumatism coloană lombară, traumatism bazin”, rămânând internat.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, și i s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a dispus începerea ”in rem” a urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de „uciderea din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, iar cercetările sunt efectuate de către lucrătorii Compartimentului Rutier Vatra Dornei.

știri ultimă oră

Incendiu la o bucătărie de vară din Vicovu de Sus de la scânteile din coșul de fum

Incendiu la o bucătărie de vară din Vicovu de Sus de la scânteile din coșul de fum. Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de...

Incendiu la o gospodărie din Neagra Șarului FOTO

Incendiu la o gospodărie din satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, duminică după-amiază. Militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar...

Incendiu într-un apartament dintr-un bloc din municipiul Suceava FOTO VIDEO

Incendiu apartament, dintr-un bloc de locuințe de pe strada Stațiunii, din municipiul Suceava, duminică seară. https://www.facebook.com/BucovinaMedia/videos/845427339646730 Trei persoane din apartamentul respectiv fost evaluate medical de către...

Cele mai citite știri

60 de turiști rămași blocați în telegondola de pe Pârtia Rarău FOTO

60 de turiști rămași blocați în telegondola de pe Pârtia Rarău. Vineri seară jandarmii montani din Câmpulung Moldovenesc au fost solicitați să acorde sprijin pentru...

Microbuz răsturnat în Pasul Mestecăniș. Două persoane și-au pierdut viața FOTO

Microbuz care tracta o autoplatforma, răsturnat în Pasul Mestecaniș, miercuri dimineață. Două persoane și-au pierdut viața. În microbuz se aflau opt persoane. Două dintre acestea...

Ordin de protecție împotriva unei femei din Horodnic de Sus care își terorizează soțul

Ordin de protecție împotriva unei femei din Horodnic de Sus care își terorizează soțul. Vineri dimineață, patrula de siguranță publică din cadrul SPR 3 Marginea...

Microbuz răsturnat pe calea ferată, între Gălănești și Horodnic FOTO

Microbuz răsturnat pe calea ferată, între localitățile Gălănești și Horodnic, vineri dimineață. Potrivit lui Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, în momentul producerii...

Prins la volan fără permis, un tânăr din Straja s-a dat drept altă persoană

Prins la volan fără permis, un tânăr din Straja s-a dat drept altă persoană. În noaptea de 11 spre 12, lucrătorii din cadrul Secției 4...