Nuntă la un hotel din municipiul Suceava, întreruptă de polițiști

AcasăEvenimentNuntă la un hotel din municipiul Suceava, întreruptă de polițiști

O nuntă care se desfășura la un hotel din municipiul Suceava a fost întreruptă de polițiști pentru nerespectarea măsurilor împotriva COVID 19. Administratorul hotelului a fost sancționat cu 6.000 de lei.

Polițiștii de la Biroul Ordine Publică Suceava s-au deplasat, duminică seară, la un hotel situat la ieșire din municipiul Suceava spre Fălticeni, întrucât s-a sesizat prin SNUAU 112 faptul că în interiorul localului respectiv se desfăşoară un eveniment şi nu sunt respectate măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19.

La faţa locului în curtea hotelului au fost observate mai multe autovehicule parcate, iar din interiorul hotelului un număr mare de persoane grăbite se îndreptau spre parcare.

În faţa hotelului erau amenajate câte trei mese a câte opt scaune însă nu au fost identificate persoane care să servească produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nonalcoolice.

În continuare s-a procedat la verificarea sălilor de evenimente din interiorul hotelului, moment în care în una din săli au fost identificate mesele amenajate, unde au fost servite produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nonalcoolice. În sală au fost identificate persoane, care consumau produsele alimentare și băuturi nonalcoolice, iar la vederea  organelor de poliţie au început să părăsească sala.

A fost identificat administratorul localului, care a relatat verbal faptul că are loc o nuntă în interiorul localului, însă el consideră că sunt respectate măsurile legale cu privire la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19. 

Bărbatul de 63 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 6.000 lei, conform Legii 55/2020. Totodată, acestuia i s-a pus în vedere respectarea măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19 pe viitor, precum şi faptul că în interiorul restaurantului este interzis consumul produselor alimentare si băuturilor alcoolice si nonalcoolice.

Participanţii la eveniment au fost îndrumaţi cu privire la desfăşurarea în continuare a evenimentului respectând măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19, respectiv 20 de persoane în interior, fără a consuma produse alimentare şi băuturi alcoolice sau nealcoolice şi 50 de persoane în exteriorul localului cu respectarea măsurilor de distanţare socială. 

Aceştia s-au conformat indicaţiilor organelor de control, iar o parte din participanţi au părăsit evenimentul, îndreptându-se către domiciliu.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite