O femeie a mers să fumeze o țigară la gura sobei și a fost găsită fără suflare
Luni seară, Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112 de medicul din cadrul SAJ Suceava că o femeie în vârstă de 43 de ani a fost declarată decedată la imobilul ei din municipiul Suceava.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, la fața locului a fost găsită sora decedatei, care a declarat că în seara zilei de 10 aprilie, în jurul orei 19.00, amândouă se aflau în bucătărie, unde pregăteau de mâncare.
La un moment dat, femeia de 43 de ani a rugat-o pe sora ei să continue singură în a face mâncare, pentru că dorește să fumeze o țigară la gura sobei dintr-o cameră alăturată.
După aproximativ 2-3 minute, sora acesteia s-a deplasat până la toaleta din imobil, moment în care a observat-o pe femeie întinsă pe podea în fața sobei și fără a prezenta semne vitale de viață.
Aceasta a apelat imediat SNUAU 112, la fața locului prezentându-se un echipaj medical care a început manevrele de resuscitare, iar ulterior au constatat decesul la ora 20.40.
Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.