duminică, aprilie 18, 2021
Acasă Eveniment O femeie din Ciprian Porumbescu a fost condamnată la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de minori

O femeie din Ciprian Porumbescu a fost condamnată la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de minori

O femeie din Ciprian Porumbescu a fost condamnată la 5 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de minori.

Tribunalul Suceava a transmis vineri după-amiază mandatul de executare a pedepsei închisorii privind pe o femeie de 33 ani, din comuna Ciprian Porumbescu, condamnată la pedeapsa 5 ani și 8 luni de închisoare pentru „trafic de minori”.

Doi polițiști din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Șcheia s-au deplasat la adresa de domiciliu, ocazie cu care a fost identificată persoana în cauză.

Totodată, polițiștii împreună cu lucrătorii din cadrul Autorității Tutelare – Primăria com. Ciprian Porumbescu, au procedat la preluarea celor șase copii minori ai condamnatei, fiind internați în regim de urgență într-un centru al DGASPC Suceava.

I s-a adus la cunoștință persoanei condamnate conținutul mandatului de arestare după care a fost condusă la sediul Secției nr.9 Poliție Rurală Șcheia unde s-a procedat la prezentarea şi înmânarea unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii emis de Tribunalul Suceava.

Femeia a fost condusă de o escortă constituită din lucrători din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Șcheia la Penitenciarul Botoşani unde a fost încarcerată în vederea executării pedepsei.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri