O femeie din Siliștea a născut în ambulanță, asistată de paramedicii SMURD FOTO

O femeie din Siliștea a născut în ambulanță, asistată de paramedicii SMURD.

O femeie de 42 de ani, din localitatea suceveană Siliștea, a născut sâmbătă seară într-o ambulanță SMURD, care o transporta la spital. Femeia, mamă a opt copii, a mai adus pe lume un băiețel. Aceasta a fost a fost asistată de paramedicii SMURD.

„Miracolul numit Viață! Paramedici cu state vechi, plutonierii adjutanți Constantin Spînu și Niculiță Aioanei, împreună cu plutonierul major Iulian Ochiană, au avut parte de multe misiuni de salvare în cariera lor de pompieri militari. Tot de multe ori, s-a întâmplat să fie puși în postura în care să se lupte pentru pulsul unor persoane fără funcții vitale și să se bucure de viețile „câștigate”. Însă, ziua de ieri, le va rămâne pentru totdeauna în amintire, ca ziua în care au asistat la nașterea unei noi vieți. Cei trei, au moșit pentru prima oară un bebeluș… Ce poate fi mai frumos, decât să auzi primul gângurit al unui copil? Pompierii militari, membri ai echipajului SMURD de la Punctul de Lucru Dolhasca, au fost solicitați sâmbătă, în jurul orei 19:30, să intervină în localitatea Siliștea pentru transportul la spital al unei femei gravide, care prezenta contracții”, a declarat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.

Femeia în vârstă de 42 de ani, mamă a opt copii, îl aștepta pe al nouălea. Potrivit cadrelor medicale, aceasta a avut dureri suportabile de dimineață și nu a intrat în panică, însă, pe seară, acestea au crescut în intensitate și a decis să sune la 112.

„Ambulanța SMURD a pornit spre Maternitatea Fălticeni, și tot drumul, destul de lung, băieții au încurajat-o pe femeie – „Mai avem puțin, imediat ajungem!”, în speranța că vor ajunge la timp… Însă, cu doi kilometri înainte de destinație, bebelușul n-a mai avut răbdare… Paramedicii, echipați corespunzător și cu kitul (setul) de nașteri deja pregătit, au asistat femeia și s-au bucurat când micuțul (căci băiețel era, iar mama a aflat aceasta odată cu pompierii) a-nceput să plângă și să se miște energic, semn de sănătate”, a precizat Alin Găleată.

Bebelușul, în greutate de 3,180 kilograme, a fost preluat de medicul de gardă, dr. Casian Mireuță, care l-a monitorizat și i-a asigurat, pe mamă și pe paramedici, că totul e în regulă.

„Apoi, dr. Mireuță i-a felicitat pe membri echipajului SMURD, care încă erau sub imperiul emoțiilor, pentru calitatea și reușita intervenției. Fie că o salvezi, fie că asiști la prima respirație, Viața este o taină, iar pentru salvatori aceste misiuni reprezintă o binecuvântare și o motivație pentru a merge mai departe. Mai ales că, în carieră, au parte și de multe „pierderi”… În spatele misiunilor lor sunt mii de rugăciuni ale celor de acasă, care așteaptă o veste izbăvitoare. E o responsabilitate enormă, care nu are cum să nu îi mobilizeze și să scoată ce e mai bun din ei și din experiența lor. Îi transmitem sănătate multă mamei, pruncului și le dorim să se întoarcă cât mai repede acasă, unde tatăl și cei 8 frați ai micuțului, îi așteaptă! Chiar dacă este o cifră care poate părea mare, în rândul membrilor familiei, sistemul de valori este diferit de la caz la caz… Iar în situația la care facem referire, suntem siguri că vorbim de o familie bogată și frumoasă”, a transmis purtătorul de cuvânt ISU Suceava.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră