O fetiță de șase ani a ajuns la spital după ce a sărit împreună cu sora sa din mașina care a luat-o la vale
Este vorba despre o minoră în vârstă de șase ani, din localitatea Văratec – Salcea, iar incidentul s-a petrecut chiar în curtea familiei sale.
Duminică seară, membrii familiei se pregăteau să meargă împreună la biserica din localitate, iar la un moment dat, fetița de șase ani împreună cu o sora minoră s-au urcat în autoturismul familiei și s-au jucat la radiocasetofon, în așteptarea părinților.
La un moment dat, una dintre minore a scos din viteză autoturismul, care a pornit ușor pe direcția înapoi, curtea fiind în pantă, iar ambele minore s-au speriat și au sărit din interiorul mașinii.
În urma săriturii, minora de șase ani a fost surprinsă de portiera stânga față a autoturismului, suferind o contuzie la una dintre mâini.
După incident, mama minorei a transportat-o pe fiica sa, cu autoturismul la spital.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșiri infracțiunii de vătămare corporală din culpă.