O mamă cu șase copii este terorizată de soț
Polițiștii SPR 11 Pojorâta au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie, din comuna Breaza, a fost alungată din locuință de către soțul său și că îi este frică de acesta.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 01 august, în jurul orei 16.00, o femeie de 41 ani a fost amenințată cu acte de violență de către soțul acesteia în vârstă de 52 de ani, în urma unui scandal provocat de către acesta pe fondul geloziei și a consumului de alcool, la domiciliul comun din satul Breaza.
Femeia le-a declarat polițiștilor că de aproximativ două luni soțul său consumă zilnic alcool și provoacă scandal la domiciliu fără niciun motiv și totodată o amenință pe aceasta și încearcă să o lovească cu diferite obiecte. Victima a mai declarat faptul că îi este frică să locuiască împreună cu bărbatul, întrucât acesta este violent și a amenințat-o în repetate rânduri, de față la cele întâmplate fiind și cei șase copii minori ai celor doi soți.
Polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu împotriva agresorului, acesta fiind evacuat din locuință.
Totodată, oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare”.