sâmbătă, octombrie 16, 2021
Acasă Eveniment O persoană încarcerată și alte două rănite după ce trei autoturisme au intrat în coliziune, la Fălticeni FOTO VIDEO

O persoană încarcerată și alte două rănite după ce trei autoturisme au intrat în coliziune, la Fălticeni FOTO VIDEO

O persoană încarcerată și alte două rănite după ce trei autoturisme au intrat în coliziune, la Fălticeni FOTO

Trei autoturisme au intrat în coliziune pe raza municipiului Fălticeni, joi noapte.

În evenimentul rutier au fost implicate cinci persoane, dintre care un bărbat în vârstă de 39 de ani a rămas încarcerat, acesta fiind extras de către pompieri și predat echipajului de prim ajutor.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Fălticeni cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2) cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Totodată, la locul accidentului s-a deplasat și ambulanța TIM (Terapie Intensivă Mobilă) de la Suceava.

Persoana încarcerată și alte două victime sunt transportate la spital.

În timp ce conducea autoturismul pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, un localnic de 40 de ani a schimbat banda de circulaţie, moment în care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 22 de ani, care circula în acelaşi sens de mers pe banda a doua.

Din impact autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani a fost proiectat peste scuarul ce desparte cele două sensuri de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus de un localnic de 39 de ani.

Din accident a rezultat rănirea conducătorului auto de 39 de ani şi a unui pasager din acelaşi autoturism, precum şi rănirea conducătorului auto de 40 de ani, care au fost transportaţi cu ambulanţele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorii auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri