Ordin provizoriu de protecție emis de polițiști împotriva unui bărbat din Straja

Stire din :

Ordin provizoriu de protecție emis de polițiști împotriva unui bărbat din Straja

Sâmbătă seară, polițiștii din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de un bărbat din comuna Straja, că a fost lovit de soacra sa.

Polițiștii au stabilit că, în jurul orei 21.30, în timp ce apelantul se afla la locuința de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice, a fost lovit de către soacra sa.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit o leziune superficială în zona capului, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți de un echipaj de ambulanță.

S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către bărbat a rezultat faptul că nu există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanei vătămate, în cauză nefiind necesar emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Ulterior, patrula ajunsă la fața locului a fost sesizată direct de soția bărbatului care a apelat inițial poliția, că aceasta a fost agresată fizic de către soțul său, totodată femeia precizând că și mama sa, a fost agresată fizic de către bărbat.

Având în vedere sesizarea, polițiștii au procedat la efectuarea de verificări, constatându-se că cele sesizate se confirmă, pe fondul consumului de băuturi alcoolice bărbatul agresându-și soția dar și pe soacra sa care a încercat să își apere fiica.

S-a procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului, iar prin prisma răspunsurilor oferite de către femeie și mama acesteia a rezultat faptul că există risc iminent asupra vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor vătămate, așadar, s-a procedat la emiterea ordinului de protecție provizoriu împotriva bărbatului pe o perioadă de 5 zile.

S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „violență în familie”.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :