Pieton accidentat în timp ce traversa prin loc nepermis, la Vama
Evenimentul rutier a avut loc pe DN 17, pe raza comunei Vama, sâmbătă seară.
Un tânăr în vârstă 23 de ani, din satul Molid, comuna Vama, în timp ce conducea autoturismul, l-a surprins și accidentat pe un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din localitatea Vama, care se angajase în traversarea neregulamentară a părții carosabile, prin loc nepermis, fără a se asigura corespunzător.
În urma impactului, pietonul a fost proiectat pe carosabil.
La fața locului a ajuns un echipaj medical, rănitul fiind preluat de ambulanță și transportat la Spitalul Județean Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei, cu respectarea prevederilor legale.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.