Poluare pe râul Bistrița în zona localității Holda VIDEO

Poluare pe râul Bistrița în zona localității Holda

În cursul serii de sâmbătă, 13 mai, lucrătorii Sistemului de Gospodărire a Apelor Suceava au observat că râul Bistrița, pe raza orașului Broșteni, în zona localității Holda, prezenta o culoare cărămizie, specifică poluării cu ape de mină, iar unda de poluare se deplasa spre județul Neamț.

În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că sursa de poluare cu apă de coloratură cărămizie este fosta platformă minieră Isipoaia, aflată sub administrarea SC Conversmin SA București.

Pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii incidentului ecologic și pentru determinarea impactului asupra râului Bistrița, s-a constituit o echipă de control care au monitorizat zona, și inclusiv, a prelevat probe pentru laborator. Concomitent, au fost informați asupra acestuia spect și primarii localităților Broșteni și Crucea, în calitate de președinți ai comitetelor locale pentru situații de urgență.

De asemenea, Alexandru Moldovan, prefectul județului Suceava,a ținut legătura telefonic cu omologul său din județul Neamț, Adrian Niță, pentru un contact permanent în ceea ce privește coordonarea unitară și pentru informarea cu celeritatea supra riscului generat de această poluare și a măsurilor întreprinse. Probele prelevate aseară(sâmbătă,13mai) de către SGA au validat poluarea la analiza fizico-chimică de laborator, însă, măsurătorile efectuate în această dimineațăau indicat că poluarea este în scădere. Această situație a fost posibilă din cauza debitului mare înregistrat pe râul Bistrița, care a dus la o diluție mai rapidă și a scăderii valorilor ridicate generate de poluare.

La solicitarea prefectului Alexandru Moldovan, duminică, la ora 12:00, a fost convocată o ședință extraordinarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, la care au mai participat inspectorul șefa lISU-colonel Costică Ghiață, directorul SGA-Daniel Drăgoi, subprefectul FlorinSinescu, reprezentanțiaialtor structuri MAI, ai Gărzii de Mediu și ai Agenției pentru Protecția Mediului.

În cadrul acestei ședințe extraordinare, care s-a desfășurat la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava, s-a adoptat o hotărâre a CJSU Suceava, prin care s-au dispus măsuri specifice gestionării acestei situații.

De asemenea, luni, 15 mai a.c.,la ora 9:00, la Instituția Prefectului, va avea loc o ședință tehnică, la care vor fi prezenți reprezentanții SC Conversmin SA, împreună cu cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a identifica soluțiile și măsurile de întreprins pentru restabilirea stării de normalitate.

O echipă formată din membri ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a deplasat în teren pentru monitorizare și pentru o nouă măsurătoare a indicatorilor fizico-chimici, prin care se vor verifica din nou parametrii calității apei.

Hotărârea CJSU Suceava nr. 7 din data de 14 mai, privind stabilirea unor măsuri în contextul situației de urgență produsă pe cursul râului Bistrița Art.1. Dispunerea cu celeritate de către SC CONVERSMIN SA a unor măsuri cu caracter operativ pentru salubrizarea în regim de urgență a cursului râului Bistrița, în zona producerii deversări iaccidentale de ape demină de pe platforma minieră Isipoaia.

Art.2.Înaintarea solicitării delegării de către Ministerul Economiei a unui expert tehnic autorizat care să stabilească cauza producerii poluării accidentale a cursului Râului Bistrița cu ape miniere, precum și măsurile necesare a fi întreprinse pentru restabilirea stării de normalitate.

Art. 3. Analizarea de către SC CONVERSMIN SA a oportunității amplasării în proximitatea gurii de evacuare a apelor de mină de pe platforma minieră Isipoaia a unei stații de epurare sau bazine de colectare a acestora, în vederea prevenirii producerii unor situații de urgență similare,manifestate prin poluări accidentalea cursurilor de apă.

Art. 4. Monitorizarea permanentă de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava și instituțiile cu rol de sprijin a cursului râului Bistrița, în zona producerii poluării accidentale prin deversare de ape de mină, precum și aval de aceasta, prin efectuarea periodică a unor măsurători/încercări de laborator probelor de apă prelevate.

Art. 5. Secretariatul Tehnic Permanent va disemina prezenta hotărâre, după aprobare, către Departamentul pentru Situații de Urgență, tuturor membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, respectiv altor instituţii interesate.

De asemenea , luni, 15 mai a.c., la ora 9:00, la Instituția Prefectului, va avea loc o ședință tehnică, la care vor fi prezenț ireprezentanții SC Conversmin SA, împreună cu cei ai Sistemului de Gospodărire a Apelor, ai Gărzii de Mediu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a identifica soluțiile și măsurile deîntreprins pentru restabilirea stării de normalitate. O echipă formată din membri ai Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a deplasat în teren pentru monitorizare și pentru o nouă măsurătoare a indicatorilor fizico-chimici, prin care se vor verifica din nou parametrii calității apei.

Hotărârea CJSU Suceava nr. 7 din data de 14.05.2023, privind stabilirea unormăsuri în contextul situației de urgență produsă pe cursul râului Bistrița Art.1. Dispunerea cu celeritate de către SC CONVERSMIN SA a unor măsuri cucaracter operativ pentru salubrizarea în regim de urgență a cursului râului Bistrița, în zona producerii deversării accidentale de apedemină de pe platforma minieră Isipoaia.

Înaintarea solicitării delegării de către Ministerul Economiei a unui experttehnic autorizat care să stabilească cauza producerii poluării accidentale a cursului Râului Bistrița cu ape miniere, precum și măsurile necesar a fi între prinse pentru restabilirea stării de normalitate. Art. 3. Analizarea de către SC CONVERSMIN SA a oportunității amplasării înproximitatea gurii de evacuare a apelor de mină de pe platforma minieră Isipoaia a unei stații de epurare sau bazine de colectare a acestora, în vederea prevenirii producerii unor situații de urgență similare, manifestate prin poluăr iaccidentale a cursurilor de apă. Art. 4. Monitorizarea permanentă de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava și instituțiile cu rol de sprijin a cursului râului Bistrița, în zona producerii poluării accidentale prin deversarede ape de mină, precum și avalde aceasta, prin efectuarea periodică a unor măsurători/încercări de laborator probelor de apă prelevate.Art. 5.

Secretariatul Tehnic Permanent va disemina prezenta hotărâre, dupăaprobare, către Departamentul pentru Situații de Urgență, tuturor membrilor Comitetului Județeanpentru Situații de Urgență Suceava, respectiv altor instituţii interesate.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri