Primăria Suceava stinge luminile pentru a economisi energie. Măsuri speciale în tot orașul

Primăria Municipiului Suceava anunță implementarea unor măsuri pentru reducerea consumului de energie electrică, în contextul deficitului energetic la nivel național și al necesității protejării Sistemului Energetic Național (SEN).

În vederea optimizării consumului de energie și a eficientizării sistemelor publice, vor fi aplicate următoarele măsuri:

  • la sediul Primăriei Suceava, iluminatul ornamental al clădirii va fi oprit pe timpul nopții;
  • încărcarea mașinilor electrice va fi evitată în intervalul de consum ridicat, respectiv între orele 19:00 și 23:00;
  • iluminatul ambiental din zona de agrement a râului Suceava va fi oprit după ora 00:00;
  • luminile din Parcul Tătărași vor fi deconectate.
  • iluminatul stradal va funcționa la intensitate redusă (75%) în intervalul orar 21:00 – 00:00;
  • în intervalul orar 00:00 – 05:00, iluminatul public are deja intensitatea redusă cu 50%, prin sistemul de telegestiune implementat încă din anul 2019, pentru cele peste 7.000 de corpuri de iluminat LED;
  • reducerea consumului de energie în clădirile publice prin limitarea iluminatului interior în afara programului de lucru;
  • oprirea echipamentelor electrice neesențiale în perioadele de vârf de consum;
  • monitorizarea permanentă a consumurilor energetice și adaptarea măsurilor în funcție de evoluția situației la nivel național.

În completarea acestor demersuri, Societatea de Transport Public Local (TPL) Suceava anunță implementarea unor măsuri specifice pentru reducerea presiunii asupra rețelei electrice.

Încărcarea autobuzelor electrice în autobaze va fi suspendată în intervalele de vârf de consum:

- Advertisement -
  • 07:00 – 10:00 (vârful de dimineață);
  • 16:00 – 23:00 (vârful de seară).

Noul program de încărcare a flotei prevede alimentarea autobuzelor exclusiv în perioadele cu consum redus:

  • intervalul de noapte, când se va realiza încărcarea principală;
  • intervalul 10:00 – 16:00, pentru încărcarea secundară, beneficiind de producția ridicată de energie din surse fotovoltaice.

Aceste măsuri au ca scop utilizarea responsabilă a energiei electrice și contribuția la menținerea stabilității sistemului energetic național.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Alte Stiri

Popular Categories