Prins băut la volan în urma unui control în trafic, la Rădăuți
La data de 07 octombrie, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți – Biroul de Ordine Publică, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe strada Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul testului fiind de 0,53mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, unde, cu consimțământul acestuia, i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză urmează a se efectua cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.