Prins sub un tractor răsturnat, la Vulturești FOTO – VIDEO

Prins sub un tractor răsturnat, la Vulturești

Up date:

Un bărbat de 27 ani, din com. Vulturești, în timp ce conducea tractorul agricol pe DC Valea Glodului, pe relația DC 4 către DJ 208C, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat pe partea dreaptă a carosabilului.

De asemenea, pe caroseria tractorului, în partea dreaptă, se afla în calitate de pasager, un alt bărbat care nu a suferit leziuni corporale în urma evenimentului.

În urma producerii accidentulului a rezultat rănirea ușoară a conducătorului tractorului, care a fost trasnportat cu ambulanța la UPU Suceava.

Conducătorul tractorului nu a putut fi testat cu aparatul etilometru, însă i-au fost recoltate probe biologice la unitatea medicală.

S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul ale cărei plăcuțe cu nr. de înregistrare a fost retrasă”.

Știre inițială:

Intervenție în urma unui accident produs pe un teren agricol de pe raza satului Valea Glodului, comuna Vulturești, sâmbătă seară.

Un tractor agricol, în care se aflau două persoane, s-a răsturnat pe un teren accidentat.

Una dintre persoane a reușit să sară din tractor, înainte ca acesta să se răstoarne, însă cea de-a doua persoană a fost prinsă sub utilaj și a rămas încarcerată.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autoapecială cu accesorii pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD, respectiv, un echipaj de prim ajutor (EPA) și cel de terapie intensivă mobilă (TIM).

Salvatorii au lucrat zeci de minute și au reușit să elibereze persoana prinsă sub tractor, un bărbat în vârstă de 26 de ani. Rănitul, conștient și cooperant, dar cu multiple traumatisme, a fost preluat de către echipajul SMURD TIM, care l-a stabilizat, iar apoi l-a transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Și persoana care a sărit din tractor, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a primit îngrijiri medicale de la pompierii paramedici SMURD.

Acesta prezenta mai multe contuzii la nivelul capului și alte escoriații, însă, ulterior, bărbatul a refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Știri zi de zi, pentru tine!

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite

Știri ultimă oră