Home Eveniment Razie de amploare a polițiștilor din Vatra Dornei

Razie de amploare a polițiștilor din Vatra Dornei

Razie de amploare a polițiștilor din Vatra Dornei.

În cadrul acțiunilor oamenii legii au aplicat sancțiuni în valoare de peste 20.000 de și și au confiscat bunuri în valoare de 45.000 de lei.

Poliţia municipiului Vatra Dornei a organizat şi executat vineri, în intervalul 07.00-14.00, o razie, angrenând efective din cadrul subunităţii, a Secţiei nr. 15 de Poliţie Rurală Vatra Dornei și a posturilor de poliţie comunale arondate, trei ingineri silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și patru pădurari din cadrul OS Dorna Candrenilor.

Razia a avut ca scop combaterea contrabandei cu produse accizabile în zona pieței și a bazarului; prevenirea și combaterea delictelor silvice, asigurarea unui climat de siguranță rutieră corespunzător.

În cadrul raziei au fost constatate trei infracțiuni de „contrabandă” și au fost aplicate 66 de sancţiuni contravenționale în valoare de 20.725 lei.

Au fost legitimate 276 de persoane și au fost controlate 136 de autovehicule.

Totodată, au fost efectuate verificări la 32 de societăți comerciale fiind confiscate bunuri în valoare de cca. 45.500 lei.

În cadrul raziei au fost identificați trei autori de infracțiuni și au fost reținute trei permise de conducere, trei certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Exit mobile version