Recidivist reținut de polițiști, după ce s-a urcat la volan fără permis de conducere
Joi dimineață, polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Marginea au observat că pe strada Școlii din satul Voievodeasa, comuna Sucevița, se deplasează autoutilitara Ford Transit care la vederea echipajului de poliție a virat brusc la stânga și a pătruns pe strada Eternității, imediat mărind viteza de deplasare.
S-a procedat la urmărirea autoutilitarei în cauză și fiind ajunsă din urmă, i s-a efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor luminoase și acustice din dotarea autospecialei de poliție, însă conducătorul autoutilitarei inițial nu s-a conformat semnalului de oprire, continuându-și deplasarea pe o distanță de aproximativ 100 de metri, după care a oprit pe partea dreaptă a părții carosabile. Imediat, acesta a intenționat să fugă de la volan pe locul pasagerilor, însă a fost surprins și imobilizat de către lucrătorii de poliție.
Conducătorul autoutilitarei a fost legitimat în persoana unui bărbat de 38 ani, din comuna Sucevița. În calitate de pasageri în autoutilitara în cauză, au fost identificate trei persoane cu vârste cuprinse între 14 și 61 de ani ( fiul, soția și mama conducătorului auto).
La un moment dat, conducătorul auto a încercat să fugă, fiind însă prins și imobilizat de polițiști.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În contiuare au fost efectuate verificări în bazele de date ale Poliției Române, stabilindu-se că bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.
Din fișa de cazier judiciar a individului, rezultă ca acesta figurează în evidențe cu antecedente penale, Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. În cursul zilei de vineri, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Rădăuți.