Saloanele de coafură, înfrumusețare şi de întreţinere corporală, controlate de inspectorii de muncă suceveni

AcasăLocaleSuceavaSaloanele de coafură, înfrumusețare şi de întreţinere corporală, controlate de inspectorii de...

Saloanele de coafură, înfrumuseţare şi de întreţinere corporală, controlate de inspectorii de muncă suceveni

În luna ianuarie 2024 Inspectoratul Teritorial de Muncă(ITM) Suceava a desfăşurat Campania pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniile „Coafură și alte activități de înfrumusețare” și „Activități de întreținere corporală” – cod CAEN 9602, 9604

Obiectivele Campaniei:

Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniile:activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întreținere corporală, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor şi a tinerilor.

Determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL şi de a le transmite la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui raza teritorială angajatorul își are sediul social.

Creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a angajaţilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă.

Diminuarea consecinţelor sociale şi economice negative care derivă din nerespectarea de către angajatorii care desfăşoară activitate în domeniile: activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întreținere corporală, a prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă.

Eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii de intrare în legalitate și aplicarea de sancțiuni contravenționale corespunzătoare.

Grupul ţintă

Angajatori și lucrători care își desfășoară activitatea în domeniile: activități de coafură și alte activități de înfrumusețare și activități de întreținere corporală.

În domeniul relaţiilor de muncă/muncă nedeclarată, la acţiune au participat un număr de 15 inspectori de muncă din cadrul serviciului control relații de muncă și compartiment control muncă nedeclarată care au efectuat un număr de 37 controale.

In urma acestor controale s-au aplicat pentru alte încălcări decât munca nedeclarată și munca subdeclarată 3 sancţiuni contravenţionale(o amenda în valoare de 1.000 lei și 2 avertismente), fiind dispuse 41 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Deficienţele constatate în domeniul Relaţiilor de Muncă:

– Lipsa evidenței privind timpul de muncă în pontaje și a evidenței muncii suplimentare;
– Neîntocmirea actelor adiționale de majorare a salariului de la 1 ianuarie 2024, pentru salariații care au avut minim pe economie in ultimele 24 de luni, conform OUG 142/2021;
– Neacordarea sporului de modificare a repausului săptămânal (sporul de weekend);
– Neemiterea documentelor privind vechimea la încetarea contractului individual de muncă (aici s-a aplicat sancțiunea).

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite