Scandal pe terasa unui local din municipiul Suceava

AcasăEvenimentScandal pe terasa unui local din municipiul Suceava

Scandal pe terasa unui local din municipiul Suceava, duminică după-amiază. Polițiștii au intervenit la fața locului și unul dintre scandalagii a fost încătușat.

Poliția Municipiului Suceava a fost sesizată telefonic de administratorul unui pub din localitate, despre faptul că pe terasa localului se află mai multe persoane care provoacă scandal, tulburând ordinea și liniștea publică.

Trei echipaje din cadrul Biroului de Ordine Publică Suceava s-au deplasat la fata locului, ocazie cu care apelantul a indicat persoanele în cauză, la una dintre mese fiind identificați trei bărbați din municipiul Suceava, care se aflau într-o stare avansată de ebrietate.

Unul dintre scandalagii, un tânăr de 22 de ani nu s-a calmat nici de față cu polițiștii, manifestând agresivitate în limbaj și comportament, motiv pentru care a fost imobilizat prin încătușare și condus la sediul Poliției Municipiului Suceava.

Întrucât, în continuare la sediul poliției persoana tânărul s-a manifestat agresiv, amenințând cu acte de violență, acesta a fost transportat de către un echipaj medical la Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde a rămas internat pentru investigații.

Totodată, întrucât cele 3 persoane au provocat scandal și au refuzat să părăsească localul la solicitarea administratorului și a agenților de pază, acestea au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei fiecare.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite