Sfârșit cumplit pentru un bărbat de 58 de ani din Burla

AcasăEvenimentSfârșit cumplit pentru un bărbat de 58 de ani din Burla

Bărbatul de 58 de ani, din comuna Burla, a murit într-o explozie urmată de un incendiu.

Miercuri dimineață, vecinul bărbatului a observat că iese fum din locuința acestuia. Când a mers să vadă ce s-a întâmplat, acesta l-a găsit pe bărbatul de 58 de ani, într-un dormitor al locuinței, în stare de inconștiență, iar în interior ardeau mai multe bunuri.

Imediat l-a tras pe bărbat în altă încăpere și a stins focul. La câteva minute a ajuns acasă și fiica victimei, care împreună cu prietenul său, au transportat-o la Spitalul Municipal Rădăuți.

La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Muncipal Rădăuți, s-au efectuat manevre de resuscitare timp de 40 de minute, fără succes.

Victima a fost diagnosticată cu stop cardiorespirator, traumatism cranio-facial sever prin explozie, incompatibil cu viața și arsuri de gradul 3 și 4 la nivelul capului, gâtului și căilor respiratorii superioare.

Cu ocazia cercetării la fața locului s-a stabilit faptul că bărbatul efectua niște lucrări de reparații într-o încăpere a locuinței, folosind mai multe scule electrice. Din cercetările efectuate, s-a constatat faptul că, un cablu tip prelungitor și priza din acea încăpere prezentau urme ale unei explozii, de asemenea s-au descoperit mai multe urme a unor obiecte care au ars.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Oamenii legii au efectuează cercetări privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite