Șofer depistat beat la volan, după un apel la 112
La data de 01 ianuarie, în jurul orei 11.00, ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că un șofer, aflat sub influența băuturilor alcoolice, conduce autoturismul pe strada Plutonier Ghiniță, din municipiul Fălticeni.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au procedat la oprirea autoturismului respectiv prin folosirea semnalelor acustice și luminoase.
La volan a fost identificat un bărbat din municipiul Fălticeni. Întrucât acesta emana halenă alcoolică și se află într-o avansată stare de ebrietate, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilometru, însă acesta a refuzat, fapt pentru a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal.