Soluții de modernizare a Casei Sidorovici din Gura Humorului

Asociația Institutul Bucovina a premiat trei echipe de studenți de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, câștigătoare ale concursului de arhitectură lansat pentru conceperea unor soluții de modernizare a Casei Sidorovici din Gura Humorului.

Valoarea totală a premiilor se ridică la 3.000 de lei, iar câștigătorii locului I vor beneficia și de o deplasare de 5 zile într-un program pentru tineri în Marea Britanie.

Planurile realizate sub tematica de proiectare “SISO (Sidorovici, Inovație, Suport și Ocupare) – Hub pentru micii meseriași”, vizează transformarea clădirii într-un centru modern pentru copii, deschis către comunitate, având drept scop creșterea calității serviciilor de zi furnizate de către Centrul de Servicii Multifuncţionale pentru Copilul aflat în Dificultate – Gura Humorului.

Proiectul de reamenajare reprezintă un parteneriat între Consiliul Județean Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P.C.) Suceava, Fundația Bezirk Schwaben din Germania și Asociația Institutul Bucovina.

Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 400.000 €, iar costurile pentru reabilitate vor fi acoperite integral de către Consiliul Județean Suceava și D.G.A.S.P.C. Suceava, fiind vorba despre o clădire aflată în patrimoniul celor două instituții. Pe de altă parte, cheltuielile asociate procesului de amenajare interioară și dotare cu obiecte de mobilier vor fi decontate de către partenerul german, iar Asociația Institutul Bucovina, responsabil pentru inovare, va începe demersurile de formare a specialiștilor care vor lucra cu tinerii meseriași.

Totodată, cu sprijinul financiar integral al acestei asociații, organizator al concursului de soluții SISO, studenții au efectuat mai multe vizite în teren în cea de-a doua jumătate a anului 2022, pentru inițierea activităților de evaluare, măsurare și proiectare, sub coordonarea arhitectului Călin Corduban, profesor la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași.

Tot în această perioadă, Jüngen Reichert, președintele Fundației Bezirk Schwaben, Katharina Haberkorn – coordonator al parteneriatului Schwaben – Bucovina și Petru-Vasile Gafiuc, președintele Asociației Institutul Bucovina, au participat la mai multe întâlniri tematice pentru consolidarea cooperării în cadrul acestui proiect, printre care și o ședință de lucru organizată de Consiliul Județean Suceava, în centrul căreia s-au aflat discuții referitoare la reabilitarea Casei Sidorovici.

Clădirea a aparținut scriitorului George Sidorovici (1920-1976), care și-a dori ca aceasta să fie dăruită casei de copii. În anul 2016, Casa de Copii Gura Humorului s-a transformat în Centru de Servicii pentru Copilul aflat în Dificultate, oferind servicii sociale în 8 apartamente, 6 case de tip familial și un centru de recuperare.

Cele 3 planuri câștigătoare au fost înainte reprezentanților din Consiliul Județean Suceava și D.G.A.S.P.C. Suceava, urmând a fi incluse în studiul de fezabilitate. Propunerile pentru repartizarea spațiilor interioare includ camere de terapie senzorială prin muzică și artă, săli de informatică, lectură și consiliere individuală/de grup, ateliere pentru dezvoltarea abilităților de viață independentă (ateliere de gastronomie), precum și o minigalerie de artă.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri