Spitalele vor primi gratuit un medicament fabricat la Antibiotice, folosit în tratamentul contra coronavirusului

Antibiotice Iaşi va produce în două etape un medicament folosit în tratamentul contra COVID-19.

3,5 mil. comprimate de câte 200 mg/cpr vor ieși pe porțile fabricii de medicamente din Iași până la finalul anului, în iarnă.

 „În această săptămână, substanța activă hydroxychloroquine sulfate va ajunge la compania Antibiotice, Producția se va realiza în secția comprimate din cadrul diviziei de forme solide orale, care are o capacitate de aproximativ 500 mil. cpr/an“, au transmis reprezentanții Anti­biotice .

 În prima fază va produce 1 mil. comprimate, urmând să reia producția și în toamnă, când este așteptată o posibilă revenire a virusului.

 „În cadrul companiei va exista un stoc de rezervă anunțat la Ministerul Sănătății care va putea comanda și beneficia de acest produs în funcție de necesități”, a declarat Ioan NANI, directorul general Antibiotice.

 Medicamentele vor fi destinate exclusiv și gratuit tuturor spitalelor pentru tratamentul pacienților cu COVID-1.

Amintim că Antibiotice a reluat producția de Paracetamol și Novocalmin, (eliberate pe baza de rețeta), medicamente folosite în tratamentul febrei la pacienții cu COVID19, în contextul cererii mari din partea spitalelor și a pacienților.

Citește și:

top citite:

Ultimile știri