luni, iulie 4, 2022
31.8 C
Suceava
AcasăEvenimentTâlhărie la o sală de jocuri din Fălticeni

Tâlhărie la o sală de jocuri din Fălticeni

Tâlhărie la o sală de jocuri din Fălticeni

La data de 22 iunie, în jurul orei 03.45, o persoană necunoscută, a pătruns într-o sală de jocuri din municipiul Fălticeni, unde a împins-o și a deposedat-o pe gestionară de o borsetă, în care se afla suma de 2160 de lei, rezultată din încasări. Ulterior autorul a fugit într-o direcție necunoscută.

În cauză au fost efectuate cercetarea la fața locului, s-a procedat la identificarea și audierea de martori, conducere în teren, percheziții corporale, activități care au condus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei, respectiv un bărbat de 24 ani, din municipiul Fălticeni.

Pe parcursul cercetărilor, acesta a fost depistat de către polițiști și condus la sediu poliției pentru cercetări. În baza probatoriului administrat, în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale față de acesta pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind totodată recuperat și o bună parte din prejudiciu, respectiv 1870 lei.

După administrarea probatoriului în cauză, la data de 22 iunie s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de tânărul de 24 de ani, totodată față de acesta fiind dispusă reținerea pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat în Arestul IPJ Suceava.

Cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale – Poliția Municipiului Fălticeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Urmărește știrile BucovinaMedia.ro și pe Google News

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: