Tragedie la Arbore. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla s-a izbit într-un stâlp și un cap de pod FOTO

AcasăEvenimentTragedie la Arbore. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața, după...

Tragedie la Arbore. Un tânăr de 17 ani și-a pierdut viața, după ce mașina în care se afla s-a izbit într-un stâlp și un cap de pod.

Pompierii militari au intervenit, duminică dimineață, în jurul orei 3:00, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și cu sprijinul unui echipaj SAJ, la fața locului.

Militarii au găsit o mașina avariată, care, din declarațiile celor de la fața locului, intrase în coliziune cu un stâlp și un cap de pod.

În autoturism, pe bancheta din spate, se afla un tânăr de aproximativ 17 ani, în stare de inconștiență și cu leziuni foarte grave la nivelul capului.

Salvatorii l-au extras și l-au predat pe rănit echipajului Serviciului de Ambulanță Județean. Ulterior, din nefericire, victima a fost declarata decedată.

Și-au dat seama imediat că nu acesta a fost la volan.

Polițiștii au stabilit că la volanul autoturismului s-a aflat un tânăr de 23 de ani, din Pârteștii de Sus, comuna Cacica. Imediat după producerea accidentului acesta a fugit de la fața locului și s-a prezentat la poliție după aproximativ patru ore. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore.

Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea autoturismul pe D.J. 178, din comuna Arbore, în dreptul unui imobil din cauza neadaptării vitezei de deplasare pe un sector de drum în curbă, un bărbat de 23 de ani a părăsit partea carosabilă prin partea dreaptă, lovind violent gardul imobilului. Imediat după accident conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Din accident a rezultat decesul unui tânăr de 17 ani din comuna Cacica, pasager în autoturism.

Ulterior, la ora 07.05, conducătorul auto s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, iar în urma probatoriului administrat s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a conducătorului auto, acesta fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite