Tragedie. O infirmieră de la Spitalul Municipal Rădăuți și-a pierdut viața după ce a căzut de la o înălțime de peste doi metri

AcasăEvenimentTragedie. O infirmieră de la Spitalul Municipal Rădăuți și-a pierdut viața după...

O femeie de 58 de ani, infirmieră la Spitalul Municipal Rădăuți, și-a pierdut viața luni seară, în urma unui accident de muncă. Infirmiera a căzut de pe scări, de la o înălțime de peste doi metri.

Polițiștii au stabilit că, femeia din municipiul Rădăuți, angajată a Spitalului Rădăuți începând cu anul 2004, în funcția de infirmieră, se afla luni, în intervalul orar 19.00 – 07.00, în timpul serviciului, ca urmare a planificării lunare.

În jurul orelor 20.20, aceasta s-a deplasat în curtea din spatele spitalului, spre spațiul amenajat special pentru depozitarea deșeurilor periculoase, iar în momentul în care a ajuns în dreptul căii de acces către subsolul spitalului, a căzut de la o diferență de nivel de 2,20 metri, pe beton.

Momentul în care victima a căzut a fost observat de către paznicul spitalului, care a alertat cadrele medicale aflate în serviciu, victima fiind transportată imediat în camera de primiri urgențe.

Asupra victimei au fost efectuate manevre de resuscitare, fără rezultat, fiind constatat decesul acesteia.

Trupul neînsuflețit al infirmierei a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „ucidere din culpă”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite