duminică, octombrie 17, 2021
Acasă Eveniment Tragedie. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit violent cu motocicleta în remorca unui tractor FOTO - VIDEO

Tragedie. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit violent cu motocicleta în remorca unui tractor FOTO – VIDEO

Tragedie. Un tânăr de 21 de ani și-a pierdut viața după ce s-a izbit violent cu motocicleta în remorca unui tractor

Accidentul a avut loc pe DC 66, dintre Verești și Corocăiești, duminică după-amiază.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani în timp ce conducea motocicleta a intrat în coliziune cu remorca unui tractor, care a semnalizat dreapta pentru a face pe un drum lateral.

Pe motocicletă se mai aflau o tânără de 16 ani din Fântânele și un bărbat în vârstă de 28 de ani din Verești..

În urma impactului conducătorul motocicletei și-a pierdut viața, iar cei doi pasageri de pe vehicul au fost răniți și au fost transportați la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2 cu sprijinul unui echipaj SAJ.

Polițiștii au stabilit că tânărul de 21 de ani nu poseda permis de conducere.

La volanul tractorului se afla un tânăr de 19 ani.

De asemenea, oamenii legii au stabilit că tânărul care conducea tractorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri