duminică, ianuarie 16, 2022
-2.3 C
Suceava
AcasăEvenimentDărmănești.Trei minori și doi adulți au ajuns la spital după coliziunea dintre...

Dărmănești.Trei minori și doi adulți au ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini VIDEO

- Advertisement -

Trei minori și doi adulți au ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. În urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat într-un lan de floarea soarelui de pe marginea drumului.

Coliziune între două autoturisme la ieșire din localitatea Dărmănești spre Rădăuți, sâmbătă, în jurul orei 13.00.

În evenimentul rutier au fost implicate nouă persoane dintre care trei minori. Cinci persoane dintre care și cei trei minori în urma evaluărilor de la fața locului au fost transportate la spital.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Suceava cu modulul SMURD (autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), o ambulanță SMURD TIM cu sprijinul a două ambulanțe SAJ.

În timp ce conducea autoturismul pe DN 2, dinspre comuna Dărmănești către comuna Dănila, un bărbat de 21 de ani din municipiul Rădăuţi a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus de o femeie de 24 de ani din comuna Marginea.

Conducătorii auto au fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Ultimile Știri

Cele mai citite știri

Tag: