Trei persoane au fost prinse în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgeau material lemnos

StiriGura HumoruluiVamaTrei persoane au fost prinse în flagrant de polițiști în timp ce...

Trei persoane au fost prinse în flagrant de polițiști în timp ce sustrăgeau material lemnos

La data de 17 martie, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama au obținut date că de pe raza localității Vama, în apropiere de DN17, a fost sustras material lemnos.

Polițiștii au organizat mai multe echipe în regim de urgență și s-au deplasat în apropierea unei zone împădurite pentru efectuarea de verificări, ocazie cu care, au surprins în flagrant trei personane, în timp ce încărcau material lemnos într-un autovehicul.

Întrucât persoanele în cauză au încercat să fugă de la fața locului, acestea au fost somate, fiind interceptate și imobilizate. Persoanele au fost legitimate, stabilindu-se că era vorba despre doi bărbați de 26 și respectiv 36 ani și o femeie de 25 ani.

În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că pe parcursul zilei de 17 martie, cele trei persoane s-au deplasat în pădure, unde au identificat mai mulți arbori doborâți, pe care i-au transportat în aval. Acolo, materialul lemnos a fost secționat la lungimea de 2,30 m, urmând a-l încărca în autovehiculul identificat la fața locului, pentru a-l transporta la domicilul tânărului de 26 ani.

Cu ajutorul lucrătorilor silvici solicitați la fața locului, s-a constatat că lemnul a fost sustras de pe un teren proprietate privată, proprietarul neavând încheiat contract de pază cu Ocolul Silvic Vama.

Materialul lemnos sustras a fost predat pădurarului din cadrul Ocolului Silvic Vama.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de “furt de arbori”.

Facebook Comments

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI