Un autoturism a ricoșat într-un copac după impactul cu o autoutilitară, la Marginea
Un accident rutier s-a produs luni seară, pe DN 17A, în localitatea Marginea, fiind necesară intervenția polițiștilor și a echipajelor medicale.
Potrivit polițiștilor, incidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 23.45.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, s-a stabilit că, în jurul orei 23.00, un tânăr de 26 de ani din Suceava, aflat la volanul unui autoturism BMW, circula pe DN 17A din direcția Sucevița către Marginea.
După ce a trecut de intersecția cu strada Ion Creangă, șoferul nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de o autoutilitară Mercedes-Benz, condusă de un bărbat de 37 de ani din Marginea, care se deplasa în aceeași direcție.
Autoturismul a lovit autoutilitara din spate, iar în urma impactului a ricoșat într-un copac aflat pe marginea drumului.
În urma accidentului, șoferul de 26 de ani a fost rănit și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.
Polițiștii au efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul tânărului aflat la volanul BMW-ului. Acesta a fost testat și pentru consumul de substanțe interzise, rezultatul fiind negativ.
Totodată, bărbatul de 37 de ani aflat la volanul autoutilitarei a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

