Un bărbat de 41 de ani, reținut pentru 24 de ore, după accidentul rutier din Vicovu de Sus FOTO

Un bărbat de 41 de ani, reținut pentru 24 de ore, după accidentul rutier din Vicovu de Sus

Din primele verificări efectuate a rezultat că, sâmbătă noaptea, în jurul orei 22.45, un bărbat de 41 ani din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoturismul marca VW Passat, din direcția Vicovu de Sus spre comuna Vicovu de Jos, a intrat în depăsirea unui autoturism, moment în care din sens opus circula autoturismul marca Audi, condus regulamentar de o tânără de 20 ani, intrând in coliziune frontal-laterală cu acesta.

După producerea evenimentului rutier, conducătorul auto a plecat de la locul accidentului până la sosirea echipajului de poliție, fiind identificat ulterior și având o alcoolemie de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În evenimentul rutier au fost implicate șase persoane. Potrivit pompierilor, trei dintre acestea au fost încarcerate, una, inconștientă (stare comatoasă), iar celelalte două, conștiente și cooperante.

Cinci persoane au fost transportate la spital. Două fete, de 20 si 21 de ani, și doi tineri, de 19 si 30 de ani, au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți.

Cea de-a cincea victimă, un tânăr de 18 ani, inconștient (stare comatoasă), a fost transportat la UPU Suceava.

Bărbatul de 41 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava

Oamenii legii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală cu privire la infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia”.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul testării fiind negativ, fiindu-i recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI