Un bărbat din Bogdănești și-a înjunghiat mortal fratele

Stire din :

Un bărbat din Bogdănești și-a înjunghiat mortal fratele

Vineri după-amiază, în jurul orei 14.00, în urma unui conflict spontan între doi frați de 44 și respectiv 43 de ani, de la împărțirea unor baloți de paie, ultimul și-a înjunghiat fratele cu un cuțit în zona abdomenului. Ambii bărbați se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței, care la ora 15.50, a constatat decesul bărbatului de 44 de ani. Autorul a fost identificat la fața locului.

Agresiunea a avut loc la locuința comună a celor două persoane, situată în comuna Bogdănești.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost identificat de polițiști în grădina imobilului.

Victima locuia împreună cu trei dintre frați în imobile diferite situate la aceeași adresă.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni pentru efectuarea necropsiei.

Cauza a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, care a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de agresor și reținerea acestuia pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, raportat la omor, urmând ca în cursul zilei de sâmbătă să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă.

Autor :

Publicat :

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Știri citite:

Știri ultimă ora :