Un bărbat din Broșteni și-a pierdut viața după ce a căzut de pe o remorcă încărcată cu fân

AcasăEvenimentUn bărbat din Broșteni și-a pierdut viața după ce a căzut de...

Un bărbat din Broșteni și-a pierdut viața după ce a căzut de pe o remorcă încărcată cu fân

Polițiștii au stabilit că, la data de 16 aprilie, un localnic a adus o remorcă în curtea locuinței din satul Cotârgași și a parcat-o în dreptul unui fânar cu scopul de a fi încărcată cu fân ca mai apoi acesta să fie transportat în altă locație.

Ulterior, proprietarul gospodăriei a plecat de la fața locului, iar de încărcarea remorcii cu fân s-au ocupat un bărbat de 71 ani, din orașul Broșteni, și ginerele acestuia în vârstă de 54 ani.

În jurul orei 11.00, cei doi au finalizat de încărcat și au început să asigure fânul cu două centuri de siguranță pentru a nu fi luat de vânt.

Când proprietarul s-a întors la fața locului, cei doi încă se ocupau asigurarea încărcăturii. La un moment dat, bărbatul de 71 de ani a urcat pe remorca cu fân, la o înălțime de aproape 4 metri, pentru a așeza mai bine centurile, când s-a dezechilibrat și a căzut cu capul în jos pe sol.

La fața locului a fost prezent și un echipaj de ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava – Substația Broșteni, care a constatat decesul bărbatului.

Trupul neînsuflețit al acestuia a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite