Un bărbat din Marginea a murit după ce a căzut pe scările unui foișor și s-a lovit la cap
Bărbatul în vârstă de 64 de ani, din comuna Marginea, locuia împreună cu familia.
Duminică, în jurul orelor 17.15, soția acestuia împreună cu alți membri ai familiei, în timp ce se aflau în locuință, văzând că bărbatul, care era prin curte, nu mai intră în casă, a ieșit în curte și l-a găsit, căzut la baza scărilor de la un foișor pe care îl au în curte.
Potrivit rudelor, în timp ce bărbatul a urcat pe scări în foișor, a alunecat, a căzut și s-a lovit.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță și un echipaj SMURD, iar în urma manevrelor de resuscitare, personalul medical a constatat decesul bărbatului de 64 de ani.
Cu ocazia examinării sumare a cadavrului, au fost identificate leziuni la nivelul capului care s-ar fi putut produce prin cădere.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți, în vederea efectuării necropsiei și a stabilirii cauzelor decesului.