joi, 3 iulie, 2025

Un rădăuțean a fost reținut pentru 24 de ore după ce a ieșit la plimbare cu mopedul, beat și fără permis

Un rădăuțean a fost reținut pentru 24 de ore după ce a ieșit la plimbare cu mopedul, beat și fără permis. Pe vehicul se afla fiul său în vârstă de patru ani.

La data de 01 septembrie, în jurul orei 22.00 un bărbat de 28 ani municipiul Rădăuți a condus motociclul neînmatriculat și pe care se mai afla fiul său minor de 4 ani pe strada 22 Decembrie din municipiul Rădăuți și pe fondul consumului de alcool a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

În urma evenimentului, minorul care nu purta cască de protecție a suferit leziuni fizice, fiind transportat la Spitalul Rădăuți.

La fața locului, conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

- Advertisement -

Totodată, s-a stabilit faptul că bărbatul de 28 ani nu deține un permis de conducere valabil pentru categoria de vehicule corespunzătoarele celei din care face parte motociclul condus, respectiv A1.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice pentru a se stabili dacă se afla sub influența substanțelor psihoactive.

S-a întocmit dosar de urmărire penală privind săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.

În continuarea cercetărilor din data de 01 septembrie, prin ordonanța organelor de cercetare peală s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale față de bărbatul de 28 ani din municipiul Rădăuți, iar față de acesta s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava.

Mai multe :

Citește și

Ultimile articole

Top știri citite

Popular Categories