Un rădăuțean a vrut să scape de poliţişti pentru că s-a urcat beat la volan, dar s-a oprit cu maşina într-un gard.
Patrula de siguranță publică din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Rurală Marginea, sâmbătă dimineață, în timp ce efectua serviciul de patrulare pe strada Drăgușina din comuna Sucevița a observat că din sens opus se deplasează haotic un autoturism.
La vederea echipajului de poliție, conducătorul auto a încercat să evite autospeciala de poliție și a virat spre dreapta, întrând în coliziune cu un gard, producând avarii autoturismului.
Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 38 de ani din municipiul Rădăuți, care emana halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i-a fost recoltată o singură mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal față sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.