Bucovina MediaEvenimentFOTO. Un șofer a făcut prăpăd la Șcheia. A pus la...

FOTO. Un șofer a făcut prăpăd la Șcheia. A pus la pământ un indicator, un stâlp și un gard, după care s-a răsturnat în curtea unei case

Un șofer a făcut prăpăd la Șcheia. A pus la pământ un indicator, un stâlp și un gard, după care s-a răsturnat în curtea unei case. În urma accidentului un tânăr a fost rănit.

Evenimentul rutier a avut loc pe Dj 178-A pe raza localității Șcheia, sâmbătă după-amiază.

Un tânăr de 22 ani, din comuna Udești, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și de trafic, astfel că într-o curbă ușoară la stânga a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus, după care a părăsit partea carosabilă, a intrat în coliziune cu un indicator rutier, un stâlp E-ON și gardul unui imobil, răsturnându-se în curtea locuinței.

În urma accidentului, pasagerul din dreapta față, un tânăr de 19 ani, din comuna Udești, a suferit leziuni.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de negativ, ulterior fiind condus la Spitalul Județean de Urgență Suceava unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI