Un șofer a fost reținut după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1.03

AcasăEvenimentUn șofer a fost reținut după ce s-a urcat la volan cu...

Un șofer a fost reținut după ce s-a urcat la volan cu o alcoolemie de 1.03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au continuat cercetările cu privire la un eveniment rutier din data de de 30 iulie și în urma probatoriului administrat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, față de șoferul cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul IPJ Suceava.

La data de 30 iulie, orele 23.50, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza SPR 12 Preutești, patrula din cadrul SPR 12 Preutești, a fost sesizată prin S.N.U.A.U.112 despre faptul că un șofer băut a acroșat un gard pe raza satului Petia, comuna Bunești.

În urma investigațiilor efectuate pe raza satului Petia a fost identificat autoturismul condus de o persoană de sex masculin. S-a procedat la oprirea autoturismului, fiind identificat conducătorul auto care emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul testului fiind de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferul a fost transportat la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a nivelului alcoolemiei în sânge.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite