Un șofer beat din Preutești a încercat să fugă de polițiști și a ajuns cu mașina într-un gard.
În noaptea de miercuri spre joi, polițiștii din cadrul SPR 12 Preutești în timp ce se aflau la intersecţia DJ 208 C cu DJ 208 au efectuat semnal de oprire regulamentar unui autoturism marca VW Golf 4, care circula pe sensul de mers Dolhasca-Fălticeni.
În acel moment, conducătorul auto a încetinit, apoi ulterior a mărit viteza de deplasare către municipiul Fălticeni. S-a procedat la urmărirea acestuia către Fălticeni, ocazie cu care pe strada Tudor Vladimirescu, conducătorul auto a pierdut control vehiculului, intrând în coliziune cu un gard, autoturismul suferind avarii majore.
Cu ocazia legitimării conducătorului auto s-a constatat că este vorba despre un bărbat din comuna Preuteşti. Întrucât emana halenă alcoolică acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Oamenii legii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”.