Un tânăr a fost rănit după ce mopedul pe care se afla s-a izbit într-un podeț. Mopedistul a fugit de la fața locului

Un tânăr a fost rănit după ce mopedul pe care se afla s-a izbit într-un podeț.

Sâmbătă seară, în jurul orei 19.30, un bărbat de 22 ani a condus motociclul pe DJ 208D, în localitatea Adâncata, din direcția comunei Adâncata către sat/com. Hânţeşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe acostamentul neconsolidat şi intrând în coliziune cu un podeţ.

În urma coliziunii, pasagerul care se afla pe moped, respectiv un tânăr de 19 ani a suferit leziuni traumatice, iar conducătorul mopedului a plecat de la faţa locului. În urma discuţiilor purtate cu persoana vătămată, aceasta a declarat că ea ar fi condus motociclul implicat în evenimentul rutier. Rănitul a fost transportat a Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Județean Suceava.

Tânărul de 19 ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, acesta exprimându-şi în scris consimţământul.

Ulterior la sediul secţiei de poliţie rurală Adâncata s-a prezentat și bărbatul de 22 ani care a recunoscut că el a condus motociclul la momentul producerii evenimentului rutier. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor s-a constatat că motociclul avea montată o plăcuţă de înregistrare ce provine de la un alt vehicul.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”vătămare corporală din culpă”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” , “favorizarea făptuitorului” şi “ părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI