Bucovina MediaEvenimentUn tânăr de 17 ani din Vicovu de Sus și-a băgat...

Un tânăr de 17 ani din Vicovu de Sus și-a băgat frații în spital după ce a ieșit la plimbare cu mașina

Un tânăr de 17 ani din Vicovu de Sus și-a băgat frații în spital după ce a ieșit la plimbare cu mașina.

Accidentul a avut loc marți după-amiază, în jurul orei 16.00.

Un tânăr de 17 ani, din orașul Vicovu de Sus, conducea autoturismul BMW, înmatriculat în Regatul Unit, cu volan pe stânga, pe strada Calea Cernăuți, pe raza orașului Vicovu de Sus, având ca pasageri pe frații său mai mici de 13 și respectiv 15 ani, ambii din orașul Vicovu de Sus.

La un moment dat, într-o curbă la stânga, tânărul a pierdut controlul autoturismului, distrugând un stâlp de electricitate și mai multe plase de gard. Imediat după impact acesta a fugit de la fața locului.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a celor doi minori din autoturism, care au fost transportați la Spitalul Municipal Rădăuți.

Tânărul de 17 ani a fost identificat de polițiști la domiciliu. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i s-a recoltat o probă biologică de sânge.

Polițiștii au întocmit în cauză dosar penal privind infracţiunilor de „părăsirea locului accidentului”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „vătămarea corporală din culpă”.

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

TOP CITITE

CITEȘTE ȘI