Un tânăr de 20 de ani a urcat la volan beat și fără permis și s-a izbit cu mașina într-un gard

AcasăEvenimentUn tânăr de 20 de ani a urcat la volan beat și...

Un tânăr de 20 de ani a urcat la volan beat și fără permis și s-a izbit cu mașina într-un gard

În noaptea de vineri spre sâmbătă, ora 02.00, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată că pe raza localității Marginea a avut loc un accident rutier în urma căruia o persoană a suferit leziuni fizice.

Polițiștii au stabilit că, în jurul orelor 01.30, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Horodnic de Jos, conducea autoturismul marca Volkswagen pe DN 17A dinspre comuna Sucevița, având direcția de deplasare spre comuna Marginea, având ca pasager în scaunul din dreapta față pe un alt tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Horodnic de Sus, iar când a ajuns într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard.

După producerea impactului acesta a condus autoturismul până pe drumul comunal neclasificat din comuna Sucevița, ce duce spre o cabană din zonă, ocazie cu care s-au oprit pentru a vedea ce s-a întâmplat cu autoturismul.

Astfel, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 3 Marginea fiind sesizați de către o persoană de pe raza comunei Sucevița că niște persoane au avut un accident, oamenii legii s-au deplasat la locul indicat, ocazie cu care i-au identificat pe cei doi tineri de 20 de ani.

Pasagerul din autoturism acuza dureri la nivelul capului, iar lucrătorii de poliție au solicitat intervenția unui echipaj de ambulanță, ocazie cu care tânărul a fost transporat la Spitalul Municipal Rădăuți pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că tânărul de la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, acestuia fiindu-i de asemenea recoltate mostre biologice de sânge, la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma testării cu aparatul drug-test rezultatul a fost negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului”.

Știri zi de zi, pentru tine!

Abonează-te la știrile zilei pe Google News

Top 7 știri citite