luni, noiembrie 29, 2021
Acasă Eveniment Un tânăr de 30 de ani din Vicovu de Jos și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară

Un tânăr de 30 de ani din Vicovu de Jos și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară

Un tânăr de 30 de ani din Vicovu de Jos și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o autoutilitară

Accidentul rutier a avut loc luni seară. Un bărbat de 59 de ani, din orașul Vicovu de Sus, în timp ce conducea autoutilitara din direcția municipiului Rădăuți spre comuna Gălănești, a accidentat un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Vicovu de Jos, care se deplasa pe partea dreaptă a părții carosabile.

În urma impactului foarte puternic, pietonul a fost proiectat pe spațiul verde la o distanță de aproximativ patru metri de partea carosabilă.

La fața locului a intervenit o ambulanță, cadrele medicale efectuând manevrele de resuscitare fără succes, fiind declarat decesul bărbatului de 30 de ani.

Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezulatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

știri ultimă oră

Cele mai citite știri